tic tac

January 30, 2010

timpul trece tic tac

tipa de dincolo imi e pe plac

privirea ei fixa ma face rosu ca un rac

cred ca asteapta sa trec la atac

tre sa-mi repet scenariul, sa nu am trac

orice oala are nevoie de  un capac

orice naufragiat de un colac

cu teoria asta misterul i-l desfac

privirea ei fixata pe semne cauta un drac

iadul e plin de sarata-i transpiratie ca un lac

acum in inger nu mai pot sa ma prefac

de cuvinte alese m-a lasat sarac 

dorinta care ma impunge ca un ac

decat vorbe multe, mai bine tac

ai la tine un tic tac?

doua gusturi intr-unul sa impac

acest articol e scris pentru strainii din viata noastra.

Advertisements

plan

January 25, 2010

privesti viitorul cu un ochi inchis,

tintesti ceva ce demult iti apare in vis,

curajul cu prastia acum ti-l intinzi

dulcea recompensa nu vine la cei timizi.

se uita la tine ca o ciudata,

schimbarea vine si vrea sa te vada

sa te masoare lung si pe neasteptat

firea ta socotitoare sa ti-o ia la puricat.

sansa ta acum iti apare scrisa in frunte,

nu exista obstacol, schimbarea sa nu il confrunte

aliatul celor care reusesc 

din sperat nu se opresc

puntea spre o alta lume

doar impreuna cladesc

ti-a lasat pe masa sa deschizi

grabeste-te cu privirea ta sa cuprinzi

visele care nu ai vrut sa le vinzi

refuzurile parintesti catre copiii cuminti.

rabdarea parca iti fierbe in ibric

iti doreai momentul asta inca de mic

scaunul in graba ti-l potrivesti

la masa cu tine viitorul il poftesti

si dinainte lui cantaresti

alegerea cea ma buna, sa nu gresesti

el schimbarea ti-o promite,

orice trecut banal iti inghite

de pomenitul celor care incearca e satul si sughite 

iti va curata mizeria din scenarile prost gandite

si schimbarea mereu ti-o va aduce aminte

nu ma stii, dar am sa iti spun

de mult te cautam pe drum

si acum ca te-am gasit

 pe scurt, uite  ce am planuit:

roteste-mi pamantul de sub picioare,

scoate-mi in fata pe cei care

vad din intuneric soare

si in sunet multa culoare.

da-mi putere sa le pictez

ca in gandurile la care reflectez

cunoasterea, la urechea atintita

 iubirea, la privirea care din pamant se ridica

 talentul, la stradania care nu se face mica

multumirea, la gandirea auto-critica

asa mi-ai fi si mie de folos

ai alunga un destin de speranta ros

ai pune sufletului un strat de fericire gros

mai usor  in jur am vedea 

lucrurile in comun le-am saluta

micul in mare l-am triumfa.
acest articol este scris cu drag pentru cei care au cel putin un plan si o schimbare pentru 2010.


lasa-te pe mana mea

January 19, 2010

am vazut-o prima data cu un prieten de-al meu. era blonda si nu ai fi spus ca e ceva deosebit la ea. parerea asta urma sa mi se schimbe in scurt timp. prietenul de care va spuneam a inceput sa ii acorde atentie nestiind ce va urma. atunci am descoperit ca eu si ea avem ceva in comun. impartim gandurile diminetii de sub dus si bucuria de a da zilei energie prin ritm. am ascultat-o fascinat de melodicitatea sunetelor ei si ebrietatea mea spirituala. intre mine si ea se formase un canal de comunicare adanc ce ii ineca pe toti din jur si nu aveam de gand sa le arunc vreun colac de salvare. as fi riscat sa pierd ceva important intre timp. ea emitea si eu receptam. imi arata drumul spre mine prin ea. ma gaseam si regaseam, eu cel cu emotie, cu parul ridicat pe maini si pielea de gaina. eu, cel mai vulnerabil dintre toti la aceasta forma de seductie artistica care ma transforma treptat in victima sigura. fata mi se lumineaza ca o dimineata insorita de vara. ochii se umezesc si lucesc in bataia luminii. urechile exploreaza noi frecvente ale sunetului. isi iau rolul atat de in serios incat parca ma vad ca fiind doar doua urechi mari legate la mijloc prin inima mea crescanda. ea ii da un ragaz creierului punand simtirile mai presus de ratiune. imi confirma ca omul e cel mai fericit cand simte, nu cand gandeste. simturile il umanizeaza. il fac sa isi deschida cufarul prafuit din coltul interioritatii sale care deobicei mascheaza  timiditatea, slabiciunea si trairea puerila a emotiei. acum acest cufar parca a cazut in gol. impactul lui a scos la iveala materialul sensibil din care cu totii suntem facuti. acesta se revarsa asupra mea transformandu-ma intr-o fantana arteziana din care tisneste cu putere emotia. asta e starea de a fi pe care vreau sa mi-o doreasca prietenii cand stranut. si nu m-as opri din stranutat.

zilele trec si eu ma gandesc inca la ea. prietenul meu banuieste ca intre mine si ea o atractie irezistibila se infripase. de parca as fi vrut doar sa o ating ca sa scoata un sunet. un sunet care mi-ar fi bantuit existenta cel putin 1 saptamana. nu mi-ar fi data pace cu siguranta si m-ar fi impins sa ii caut continuarea. sub nici o forma acum nu e momentul sa ascund ce simt. altadata am mai facut acest compromis cu mine acum insa voi gasi curajul sa pun la cale revederea si reauzirea. imi sun prietenul si ii spun fara ocolisuri ca vreau sa o incerc. vreau sa simt si eu cum e cu ea. i-am zis-o repede si cu voce sugrumata. parca nici pe mine nu m-au convins vorbele mele ca sunt pregatit si o merit. surprinzator, un zambet complice gandului meu se aude la capatul receptorului. prietenii se ajuta intre ei dar nu toti isi si impart lucrurile dragi. insa acum asistam la un caz atipic prin care eu urma sa primesc ce imi doream. senzatia o egala pe cea cu trocul de Craciun cand primeam cadourile visate in schimbul comportamentului meu ireprosabil, cel putin in prezenta parintilor. de data asta nu trebuia sa am un comportament prestabilit ci doar sa imi pastrez curiozitatea si interesul la cote inalte. asta il convingea sa ma lase sa o vad poate si sa o ating. dar doar in preajma lui.

momentul cel mare a sosit. de cum o zaresc in bratele prietenului deschizator de noi drumuri,  imi fixez ochii asupra formelor sale. dea dreptul armonioase si seducatoare. statea in bratele lui linistita si protejata. imaginea unui intreg care nu vad cum ar putea fi luat pe din doua. ca sa imi confirme observatia o atinge usor ca si  un fulg de pana cazut pe umarul dezgolit al unei domnisoare.  se aude un sunet angelic. norocosul din fata mea e cu intentiile in iad si mainile in paradis. entuziasmul ma inunda. imi cantaresc repede cuvintele si ii spun pe un ton poruncitor ca m-am saturat sa il vad doar pe el cu ea si ca am venit sa i-o iau. am cantarit ca in piata. cu greutati false. defapt eu pe drum repetam un mod lingusitor de a-i cere permisiunea. nu mi-a iesit. astept raspunsul. vine alaturi de ea.  mi-o da cu delicatete in brate. asa da prieten!  de emotie,  nu stiam pe ce sa pun mana la inceput. mi-as fi dorit sa o ating peste tot si sa ii gasesc secretul adanc care o face sa suspine atat de angelic. mai adanc chiar decat cel stiut cu siguranta de prietenul meu. degetele mele se misca necoordonat vrand sa mimeze un traseu de cunoscator. respiratia e atent reglata ca sa nu intervina necontrolat asupra concentratiei de moment. cat de tare sa apas? unde sa o apas? pentru un moment ma vad fugind cu ea pe usa si stand la mine in camera doar noi doi ore in sir. sigur nu o sa ma plictiseasca. chiar si  daca rememoram doar cum a fost prima data cand ne-am intalnit. peeerffffect! trebuie doar sa imi conving prietenul sa o lase cu mine un timp. dupa privirea lui cred ca trebuie de data asta sa-mi cantaresc electronic cuvintele si apoi sa trec rezultatele printr-un excel. pana atunci insa vreau sa o ating. o ating…da…e doar mana mea pe ea…sta fixa si nu imi iarta amatorismul. scoate un grohait dea dreptul penibil si amuzant. pare ca pentru mine ea si-a ascuns delicatetea, melodicitatea si puterea de seductie. imi da o replica descurajatoare si ma coboara repede cu gandul pe pamanat. acelasi zambet complice de la telefon insa acum in varianta vizuala e continuat de sfatul: Tu ce credeai? E asa usor? Tre sa ai rabdare si sa repeti mult ca sa iti iasa!

acest articol e scris in semn de multumire pentru Marius (prietenul) cu Chitara lui (ea) si de auto-multumire pentru prima piesa a carei acorduri le stiu canta la chitara.


si tu

January 17, 2010

o substanta magica pe care nu am invatat-o la chimie curge prin tine in loc de sange.  daca te-as impunge cu privirea ai curge pe din afara si toti mi-ar da dreptate. asta daca cineva ar avea puterea sa te privesca asa de insistent fara ca mai apoi sa fie nevoit sa isi inghita inima. nu e usor de crezut. stai linistita intr-o eprubeta cu o eticheta pe care ceilalti o citesc in graba. efectul tau este gresit interpretat de iluzia sfarsitului in inceput si a dozei letale in tratament. nu te dizolvi, nu te diluezi si nu te lasi amestecata in altceva decat in mediul care iti pastreaza misterul. de asta s-au convins cei care te-au studiat in graba. ce amatori! nu ti-au gasit formula inca. te-au trecut prin tabele si teste ca sa iti gaseasca ceva in comun. la tine insa totul este iesit din comun. emotia descoperirii ii impinge sa te cunoasca. sunt ei, cei putini care au rabdare sa iti citeasca eticheta. pentru cei multi, putea sa iti fie scrisa mai vizibil ca sa nu le chinui privirea si pozitia de a sta mereu aplecati.  stii si tu ca in ignoranta lor nu sunt obisnuiti sa se aplece asupra fiecarui lucru care ii intereseaza. il privesc de sus, ii gasesc repede intrebuintare si il iau din raft cu ei acasa. mai tarziu, sunt dezamagiti ca nu le potolesti pofta unui gust comun. te trec prin sosuri, prafuri si fluide ca sa iti ia din intensitate si tarie. degeaba se chinuie. afla de la tine ca nu esti de gasit pe orice raft si ca nu faci parte din categoria de larg consum. esti un condiment ales care schimba gustul. il pune pe necunoscator sa aleaga intre prea si foarte cand defapt tu esti exact ce lipsea. cei putini se uita la tine cu o privire pierduta. nu stiu asupra carui aspect sa se concetreze. o mie de scenarii le trece intr-o clipa prin fata ochilor. s-ar multumi si daca te-ai lasa citita. le-ai dat speranta de care au nevoie in cautarea lor continua. orice pas al lor spre tine si-l analizeaza intr-o eternitate. si tot nu e deajuns. ar mai avea nevoie de timp sa se gandeasca. timp sau poate curaj. prin filtrul invatamintelor din experientele trecute concluzia pare sa se repete cu obsesivitate: le este frica ca nu te pot absorbi. isi subestimeaza chimia. gandul ca te vor contamina le descurajeaza intentia de a continua. isi evalueaza involuntar impuritatile si isi dau diagnosticuri toxice. esti prea pura pentru ca cineva sa te poata pastra la fel dupa ce s-a apropiat de tine. chiar si pentru ei asta ar insemna o nedreptate cu care nu s-ar impaca prea curand. si-ar reprosa o perioada ca ar fi trebuit sa fie mai buni. tu esti o norocoasa. nu ai de ce sa iti reprosezi asta. doar ei isi doresc in subconstient sa iti absoarba modelul de chimie in speranta ca vor lua de la tine curatirea. nu te evapori din mintea celor care vor sa iti descopere tainele. ar trebui sa le spui, totusi, ca cel mai probabil nu ti le vor gasi dar se vor bucura in cautarea lor de aprecierea ta ca te gasesc mai mereu atat de…magica.

acest articol este scris pentru persoanele care mi-au deschis inima la un moment dat in viata.


daca nu

January 11, 2010

ti-a iesit. nu multe lucruri iti pot fi etichetate asa in viata. motivul incepe cu daca nu. e un inceput care semnaleaza o continuare dincolo de alegerea noastra. felul nostru de a fi pare sa construiasca un model prea futuristic sau prea invechit la situatia data. asta daca nu am luat in considerare acel principiu, acea parere, acel sfat, acea experienta. doar daca nu. era firesc sa fie luate in considerare. si tu stiai de ele, asa-i? ai tinut cont de ele si tie ti-a iesit.

principii, pareri, sfaturi si experiente. le cerem, le cautam, le primim si le punem si in practica ca daca nu…ele sunt cele mai bune pentru noi pentru ca sunt deja gasite, demonstrate si validate de oamenii carora ulterior nu li s-a mai spus daca nu… acesti oameni sunt considerati modele de reusita si daca vrei sa te bucuri si tu de acest lucru ar fi bine sa ii urmezi ca daca nu…si totusi nu toata lumea e convinsa de asta. motivul? ce nu inteleg aceste modele de reusita e ca principiile, parerile, sfaturile si experientele lor se traduc diferit la nivel personal si atunci le este ingreunata incercarea de a crea setul universal multumitor al acestor 4 elemente. e drept multi prefera traducerea universal acceptata a lor si nu cauta o versiune pe limba si puterea lor de pricepere. acestia din urma sunt putini, dezinvolti si entuziasti de traducerea fiecarui aspect al vietii lor intr-o varianta proprie. ei nu vad pericolul alternativei lui daca nu, ei vad provocarea. cateodata ar face bungejumping  cu coarda de 10 metri de pe o cladire de 9 metri doar ca sa nu auda inca un daca nu. (daca nu renunti o sa vezi tu) nu ii salveaza intotdeauna ratiunea lucrurilor si realismul percepute din situatiile in care se baga, e adevarat. si totusi prefera un mod de viata combinat pentru ca au ei cel putin o experienta in care ratiunea si simtul realitatii nu le-au fost complice la succes. deatunci prefera sa nu le iasa toate. nu intr-un fel stiut si acceptat de majoritate ci sa exploreaze alternativa lui daca nu…

Cat am progresa intr-o lume care nu isi varsa cu galeata zilnic in tot ceea ce face restrictiile lui daca nu…

Acest articol e scris din simpatie pentru cei care mai incearca.